Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunarii
Situat in apropierea falezei orasului, Centrul Muzeal EcoTuristic Delta Dunarii formeaza, alaturi de alte doua muzee, moschea musulmana si alte cladiri de patrimoniu aflate in vecinatatea sa, centrul cultural al orasului Tulcea.Conceput ca o institutie de cultura complexa - muzeu si acvariu public - Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunarii a fost realizat prin efortul comun al Consiliului Judetean Tulcea si al Institutului de Cercetari Eco-Muzeale Tulcea, in cadrul unui proiect derulat prin Programul de Vecinanatate Romania-Ucraina 2004-2006. Este sectie componenta a Institutului de Cercetari Eco-Muzeale Tulcea si a fost inaugural oficial la 14 aprilie 2009, pentru vizitare fiind deschis din 25 februarie 2009.
Centrul cuprinde o expozitie permanenta, ce prezinta in principal elemente caracteristice patrimoniului natural existent in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, un acvariu public si diverse expozitii temporare. Intr-un decor ce reda cu fidelitate habitate specifice Deltei Dunarii si Complexului Lagunar Razim-Sinoie, precum si altor arii protejate de importanta nationala din Podisul Dobrogei, cum ar fi Parcul National Muntii Macinului, expozitia permanenta permite descoperirea diversitatii biologice ridicate a celor doua unitati geografice prin prezenta a 46 specii de plante, 3 specii de reptile, 44 specii de pasari si 12 specii de mamifere expuse in diverse ipostaze si relatii ecologice. Tot aici aveti posibilitatea de a cunoaste pasarile declarate monumente ale naturii, speciile de animale rare protejate la nivel national si european, speciile disparute din spatiul deltaic si dobrogean, speciile nou patrunse in fauna deltei, dar si aspecte din viata lor prin intermediul filmelor dispuse de-a lungul traseului de vizitare.
Acvariul este dotat cu instalatii moderne si are o capacitate de stocare a apei de 150 tone. Prezinta o colectie formata din 24 specii de pesti indigeni intalniti in Delta Dunarii si Marea Neagra, 23 specii de pesti de recif, 8 specii de nevertebrate marine si 12 specii de corali aduse din Indonezia. Acvariile cu specii de pesti si nevertebrate intalnite in recifele de corali constituie o premiera pentru Tulcea, si chiar pentru Romania, amenajate intr-un spatiu public. Printr-un sistem de doua acvarii cilindrice, dispuse concentric, aveti posibilitatea de a experimenta, aflandu-va pentru cateva minute in mijlocul unui recif, inconjurati de rechini, pesti si corali cu forme si culori variate si impresionante, ce va vor incanta privirile. Aceleasi senzatii le puteti trai si parcurgand tunelul aferent celui mai mare bazin din acvariu, in care sunt prezentati sturionii, considerati a fi printre cei mai primitivi pesti care mai traiesc azi pe glob, si anghilele, cunoscute datorita particularitatii reproducerii lor biologice.
Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunarii a devenit in scurt timp un loc preferat de localnici si turisti pentru recreere si socializare, atat datorita activitatilor pe care le desfasoara cat si pentru facilitatile create vizitatorilor: spatiul de joaca destinat prescolarilor, infoteca cu computere conectate la internet si programe interactive, sala de primire cu acces gratuit (welcome room), cafeterie, wireless, iar pentru persoanele cu dizabilitati locomotorii sunt special amenajate rampa de acces, liftul interior si un grup sanitar adecvat. La iesirea din Centru, vizitatorii au posibilitatea sa achizitioneze diverse suveniruri, reprezentate de vederi, albume, harti, mici artefacte, sau obiecte de artizanat confectionate de localnicii din delta.
Întrebări Frecvente • Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunarii Ghid Util
Unde se află Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunarii și cum se poate ajunge?
Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunarii este localizat în Tulcea, Judetul Tulcea. Accesul rutier sau pietonal poate fi ghidat cu precizie prin coordonatele GPS 45.180222,28.805659 sau utilizând navigația interactivă din această pagină.
Care este importanța istorică și culturală a obiectivului Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunarii?
Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunarii se numără printre reperele de referință din categoria muzee romania (Construit 2004). Este un reper documentat în Almanahul Patrimoniului Național RomanianResorts.ro datorită valorii sale istorice și arhitecturale.
Există coordonate GPS și hartă de vizitare pentru Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunarii?
Da, obiectivul dispune de coordonate GPS verificate (45.180222,28.805659). Pe pagina dedicată puteți vizualiza harta topografică OpenStreetMap și porni navigația directă Google Maps sau Waze.
Impresii Vizitatori & Mărturii de Călătorie 0 recenzii
Nu au fost încă publicate impresii pentru acest obiectiv. Fii primul care împărtășește experiența sa de călătorie!
Trimite o Impresie / Mărturie de Călătorie
Opiniile vizitatorilor ajută comunitatea de călători și contribuie la actualizarea continuă a ghidului.