Balul Gospodarilor
In fiecare an Primaria Poiana Stampei organizeaza Balul Gospodarilor, unde pot lua parte familii de oameni gospodari din comuna Poiana Stampei. Pregatirile pentru organizarea acestui bal inceput cu o luna in urma iar vestea ca primaria organizeaza mare bal la Caminul Cultural din comuna s-a raspandit foarte repede, drept urmare numarul de locuri pus la dispozitie 300 persoane a fost epuizat cu rapiditate.
Balul tine pana in zorii zilei de duminica, participantii, gospodari din tata in fiu , dovedesc ca stiu sa conserve traditia si ca stiu cel mai bine obiceiurile vechi de secole din aceste locuri. Acest bal coincide cu inceputul postului sfintelor sarbatori de Paste – lasatul de sec.
Putini au lipsit de la marele eveniment , manifestarea scotindu-i din casa pe cei dornici de distractie , care daca nu au venit ca sa danseze au venit pentru ai admira pe cei care si-au demonstrat talentele de dansatori, pentru a-si etala frumusetea costumului popular, cu cusaturi specifice locului, pentru a gusta din bucatele traditionale sau , de ce sa nu o recunoastem , pentru a mai afla ce se mai intampla prin comuna.
Primii care au urcat pe scena au fost membrii Ansamblului Poienita , condus de Petrica Chiforescu – director camin cultural Poiana Stampei, si taraful condus de studentul Danut Lacatus . Tinerii interpreti si solisti instrumentali, toti copii din comuna Poiana Stampei au incalzit sufletele gospodarilor care si-au luat nevestele si copii la dans facand sa rasune sala de ropotul picioarelor in ritmul batutelor si sarbelor moldovenesti.
Intre horele in care oamenii se infrateau la dans , cu mainile dupa umerii celor din jur, au sustinut recitaluri interpreti de muzica populara Mirela Petrus din Bistrita si Suceveanul Marius Zgaianu, programele sustinute de ei fiind rasplatite cu indelungi aplauze.
Tinerii si varstnicii participanti la acest bal au facut ca, pentru o seara , problemele cotidiene sa dispara, pentru a lasa loc bucuriei si mandriei de a fi locuitor al acestei comune de la granita de judet, ei dovedind ca balurile organizate, iarna, la Poiana Stampei sunt manifestari care arata ca, chiar daca satul s-a modernizat, traditiile au ramas.
Întrebări Frecvente • Balul Gospodarilor Ghid Util
Unde se află Balul Gospodarilor și cum se poate ajunge?
Balul Gospodarilor este localizat în Poiana Stampei, Judetul Suceava. Accesul se realizează prin rețeaua rutieră locală din Poiana Stampei.
Care este importanța istorică și culturală a obiectivului Balul Gospodarilor?
Balul Gospodarilor se numără printre reperele de referință din categoria patrimoniu cultural (Monument Istoric Național). Este un reper documentat în Almanahul Patrimoniului Național RomanianResorts.ro datorită valorii sale istorice și arhitecturale.
Există coordonate GPS și hartă de vizitare pentru Balul Gospodarilor?
Coordonatele GPS exacte sunt în curs de calibrare de către echipa editorială. Vizitatorii care dețin date de teren recente pot trimite actualizări prin formularul de contribuție comunitară.
Impresii Vizitatori & Mărturii de Călătorie 0 recenzii
Nu au fost încă publicate impresii pentru acest obiectiv. Fii primul care împărtășește experiența sa de călătorie!
Trimite o Impresie / Mărturie de Călătorie
Opiniile vizitatorilor ajută comunitatea de călători și contribuie la actualizarea continuă a ghidului.